Manastirea Bistrita Inapoi la turism monahal Inapoi acasa


Mănăstirea Bistrița, ctitorie a boierilor Craiovești (Barbu, Banul Craiovei și frații săi Pârvu vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul), a fost zidită între anii 1492-1494. Ea se află în satul Bistrița aparținând de comuna Costești din județul Vâlcea, pe pitoreasca vale a râului cu același nume. Prima atestare documentară a Mănăstirii Bistrița este un act din 16 martie 1494 al lui Vlad Călugărul. Mănăstirea a fost distrusă din temelii de către Mihnea Vodă la 1509. Un document al vremii specifică faptul că Mihnea Vodă, care lupta împotriva Craioveștilor, "și mănăstirea lor, carea o făcuse ei pre râul Bistriții din temelie o au risipit". A fost refăcută în timpul lui Neagoe Basarab între 1515 - 1519 tot de către boierii Craiovești. Marele ban Barbu Craiovescu al Olteniei a adus de la Constantinopol cea mai de preț comoară a lăcașului, moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul. Trupul sfântului nu a putrezit niciodată și s-a dovedit purtător de mari daruri: vindecă bolile trupești și sufletești, aduc ploaia pe timp de secetă, lucru ce face ca lăcașul să fie asaltat de numeroși pelerini. Legenda spune că moaștele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un turc cu aur. Turcul bănuia că va lua o sumă importantă echivalentă cu greutatea moaștelor. Însă dragostea banului față de moaște are alt deznodământ: așezate pe un taler, întradevăr cântăresc greu, dar când banul Craiovescu pune galbenii talerul se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame: "Vezi, vezi, cum creștin la creștin trage". Se mai spune că la 1763 când epidemia de ciumă cuprinsese Bucureștiul, este adusă racla cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul în fața Mitropoliei, iar în urma rugăciunilor ținute ciuma a început să dea înapoi dispărând definitiv. În anul 1656 Constantin Voievod, donează o raclă de argint în care să fie așezate sfintele moaște. Se remarcă prezența lui "Mihai fugar" în toamna anului 1600, care cumpără „satul Costeștii moșnenesc” pe care-l dăruie mănăstirii. Constantin Brâncoveanu donează mănăstirii un clopot , obiect de o inestimabilă valoare și icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana. Biserica mănăstirii În urma cutremurului din anul 1810, lăcașul este afectat serios, lucru ce face ca în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei, între anii 1846 - 1855 mănăstirea să fie rezidită, in ultimii ani fiind sub îndrumarea arhitectului Carol Benesch. La toate acestea se adaugă valoarea neprețuită a picturile interioare făcute de maestrul penelului românesc Gheorghe Tattarescu în anul 1850. Pe pereți se află pictați ctitorii: Barbu Craiovescu, Constantin Brâncoveanu, Maria Doamna, Despina Doamna și Barbu Știrbei. Dar mănăstirea Bistrița înseamnă pentru români și un focar de aleasă cultură. Viitorul domn Neagoe, nepotul Craioveștilor a fost printre primii veniți pentru a căpăta "în tinerețea lui cunostința de limbă și de literatură". Se pare că aici ar fi fost tipărită prima carte în limba română, "Liturghierul" (conform unui hrisov al lui Mihnea Vodă, aceasta a apărut la 10 noiembrie 1508). Încă din secolul XVII aici funcționează o școală, atestată documentar pe un manuscris a lui Constantin grămatic din satul Corbeasa-Vâlcea: "să se știe că am șezut la mănăstirea Bistrița ca să învățăm carte". Aici de-alungul timpului s-au transcris numeroase cărți și hrisoave, iar unul din cele mai vechi acte românești datând din 1573, de fapt al doilea după scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, a fost redactat tot la acest lăcaș.